Distinct de prescripția dreptului de a obține executarea silită, care se analizează prin raportare la termenul scurs anterior formulării cererii de executare silită, prin prescripția executării silite, legiuitorul a prevăzut o soluție de încetare a executării silite ca o sancțiune împotriva pasivității executorului care a lăsat dosarul în nelucrare o perioadă mai mare de 3 ani de zile.

O atare interpretare se desprinde din coroborarea dispozițiilor de la  art. 709 alin. (1) pct. 4 C.pr.civ. (Întreruperea prescripției): “(1) Cursul prescripției se întrerupe: (…) 4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare”, respectiv alin. (2) al aceluiași text de lege, care prevede că “după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție”.

Astfel, sunt prevăzute două cazuri distincte de întrerupere a termenului de prescripție atât prin depunerea cererii de executare silită, cât și prin efectuarea de acte de executare. Prin urmare, doar formularea de către creditor a cererii de executare silită nu este aptă de a întrerupe prescripția sine die până la finalizarea executării silite, întrucât, după depunerea acesteia și întreruperea prescripției, începe să curgă un nou termen de prescripție, care, pentru a nu se împlini, trebuie să fie din nou întrerupt prin noi acte de executare.

Reglementând această instituție, legiuitorul a prevăzut o soluție de împiedicare a continuării abuzive a executării silite, conferind o previzibilitate firească procedurii de executare.

În practica judiciară s-a stabilit în mod constant că nu pot fi considerate acte de executare apte de a întrerupe prescripția adresele de informare sau interogare emise de executorul judecătoresc, precum nu i se recunoaște efect întreruptiv de prescripție nici unei popriri înființate anterior, dar care nu conduce efectiv la realizarea obligației cuprinse în titlul executoriu. De asemenea, nu i se poate atribui efect întreruptiv de prescripție nici unei cereri de continuare a executării formulată de creditor, dacă aceasta nu este urmată de acte de executare propriu-zise din partea executorului judecătoresc.

Așadar, în contextul în care în dosarul execuțional au trecut mai bine de 3 ani de la ultimul act de executare înfăptuit, debitorul poate solicita să se constate ca prescrisă executarea silită ce face obiectul respectivului dosar execuțional.

Desigur, constatarea prescripției își păstrează caracterul judiciar, fiind astfel necesară formularea unei contestații la executare în cadrul căreia să se invoce acest motiv de contestație. Contestația la executare poate fi formulată fie în termen de 15 zile de la data comunicării către debitor a următorului act de executare întreruptiv de prescripție, fie, în lipsa comunicării unui asemenea act de executare, oricând de la momentul împlinirii termenului de prescripție de 3 ani.

Pe lângă constatarea propriu-zisă a intervenirii prescripției executării silite, prin hotărârea de admitere a contestației la executare trebuie să sedispună încetarea executării silite ca urmare a pierderii a caracterului executoriu a titlului care a stat la baza demarării executării silite, întrucât, în mod logic, nicio executare nu mai poate continua în lipsa puterii executorii pe care în mod obligatoriu titlul creditorului trebuie să o îndeplinească.

În final, remarcăm cu optimism o dislocare jurisprudențială a instanțelor de executare din România în sensul sancționării în mod recurent a pasivității executorilor prin admiterea contestațiilor la executare în cadrul cărora se invocă cu succes prescripția executării silite.

Pentru orice informații suplimentare și consultanță de specialitate, avocații din cadrul biroului nostru vă stau la dispoziție.

Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.